ADR SV Oltenia – prima din țară !

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a deschis astăzi, 27 iulie 2023, depunerile de proiecte pentru primele apeluri din actualul exercițiu bugetar 2021-2027. Este prima agenție din țară care face acest lucru, înregistrarea proiectelor fiind deschisă prin MySMIS începând cu ora 12.00.

27 iul. 2023 18:30 | Generale, Stiri | Comentariile sunt închise pentru ADR SV Oltenia – prima din țară !
VIEWS

Apelurile reprezintă oportunități pentru autoritățile publice locale din Oltenia în ceea ce privește investițiile în construirea, reabilitarea sau modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice a clădirilor publice sau dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul primar și secundar.

În cadrul conferinței de presă organizată astăzi la Craiova, directorul general ADR SV Oltenia Alexandru Stănescu a declarat că vor fi lansate în data de 1 august încă trei apeluri de proiecte. A precizat, totodată, că apelul privind dezvoltarea infrastructurii educaționale este deschis și beneficiarilor din mediul rural, cei care au, de altfel, cea mai mare nevoie de finanțare în acest domeniu.

Cătălin Catană, director general AM/PR și-a exprimat convingerea că și în acest exercițiu bugetar Oltenia va beneficia de o supracontractare față de sumele alocate inițial, dând asigurări beneficiarilor că evaluarea și contractarea proiectelor se va face mult mai rapid acum, când ADR SV Oltenia a devenit Autoritate de Management.

Scurtarea timpului de la scrierea unui proiect la implementarea lui are o mare importanță în special pentru mediul de afaceri pentru care există acum posibilități de finanțare atât prin Programul Operațional Regional 2021-2027 cât și prin Programul Tranziție Justă (pentru județele Gorj și Dolj).

Comentariile sunt inchise pentru acest articol.