8 aprilie 2022, ora 13.00

8 apr. 2022 14:01 | Stiri | Comentariile sunt închise pentru 8 aprilie 2022, ora 13.00
VIEWS

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.709 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 275 mai puține față de ziua anterioară. 177 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 178 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.114 cu 39 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 272 persoane, cu 8 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 272 pacienți internați la ATI, 232 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 112 sunt minori, 110 fiind internați în secții, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară și 2 în ATI, la fel ca în ziua anterioară.

PACIENȚI INTERNAȚI

DECESE

Până astăzi, 65.179 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 07.04.2022 (10:00) – 08.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (5 bărbați și 4 femei), niciunul anterior intervalului de referință.

Dintre cele 9 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 9 pacienți decedați, 7 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 40-49 de ani, iar cel de-al doilea avea vârsta peste 80 de ani. Ambii pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.787 teste RT-PCR (3.718 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.069 la cerere) și 16.065 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.853.058 teste RT-PCR și 9.439.463 teste rapide antigenice.

Comentariile sunt inchise pentru acest articol.